Testul QUEST

duminică, decembrie 20, 2009 · 0 comentarii


Jocul de-a...cine sunt eu?

Lucrul cu Eneagrama începe din momentul în care ai reuşit să identifici ce tip de personalitate eşti. Nu uita, că deşi ne recunoaştem multe din atitudinile celor 9 tipologii, numai un singur tip de personalitate ne caracterizează cu adevărat.Îţi propunem mai jos testul rapid al Eneagramei care în 5 minute te poate ajuta cu destulă precizie să identifici cărui tip psihologic aparţii. Pentru a obţine rezultate cât mai corecte, selectează un singur paragraf din cadrul următoarelor două grupuri de afirmaţii. Alege-l pe cel care îţi reflectă cel mai bine atitudinea şi comportamentul, aşa cum te manifeşti cel mai des în viaţa de zi cu zi. Fii sincer cu tine însuţi.....reguli, reguli...Nu trebuie să fii de acord în totalitate cu fiecare cuvânt din paragraf ! Dacă eşti de acord cu 80 % din el alege-l dintre celelalte două. Important este să fii de acord cu tonul general şi cu ideea generală a paragrafului selectat. Nu respinge un paragraf numai datorită unui singur cuvânt nepotrivit sau a unei fraze. Priveşte tabloul în întregime. Nu analiza şi reanaliza alegerea făcută. Alege paragraful pe care îl simţi că este potrivit , chiar dacă nu eşti 100% de acord cu el. Sensul general şi sentimentul pe care ţi-l lasă este mai important decât fiecare element al lui luat separat. Lasă-ţi intuiţia să aleagă.Dacă nu te poţi decide ce paragraf ţi se potriveşte cel mai bine, poţi face două alegeri, dar numai pentru un singur grup.

De exemplu, C în grupul I , şi X şi Y în grupul II. Notează literele corespunzătoare fiecărui paragraf selectat. Ai grijă şi nu trişa, nici-un tip de personalitate nu este mai bun ca altul !

Grupul I

A. Am tendinţa să fiu destul de independent şi îmi place să mă afirm. Am simţit că este mai bine să iau viaţa în piept. Mi-am stabilit scopurile, îmi place să mă implic şi să fac ca lucrurile să-mi iasă . Nu-mi place să stau deoparte.- vreau să realizez lucruri mari şi să am impact asupra celor din jur. Nu caut neapărat să mă confrunt cu alţii, dar nu las oamenii în nici-un caz să mă dea la o parte. Cea mai mare parte din timp ştiu ce vreau şi fac totul pentru asta. Am tendinţa sa muncesc din greu dar şi să mă distrez.

B. Am tendinţa să fiu tăcut şi îmi place să fiu singur. Nu obişnuiesc să atrag atenţia asupra mea şi nu obişnuiesc în general să mă afirm. Nu mă simt bine să preiau conducerea sau să fiu aşa competitiv ca ceilalţi. Mulţi pot spune despre mine că sunt un visător, o mare parte din trăirile mele se petrec în imaginaţia mea. Mă simt bine dacă nu este nevoie să fiu tot timpul activ.

C. Am tendinţa să fiu foarte responsabil şi devotat. Mă simt groaznic dacă nu-mi ţin promisiunile şi dacă nu fac ceea ce ceilalţi aşteaptă de la mine.Vreau ca oamenii să ştie că sunt aici pentru ei şi că voi face tot ceea ce cred că este mai bine. Chiar dacă ei nu ştiu, de multe ori am făcut sacrificii mari pentru ceilalţi. Deseori nu am grijă de mine. Fac ceea ce trebuie făcut şi mă relaxez ( sau fac ceea imi place cu adevărat) numai dacă mai rămâne timp.

Grupul II

X. Sunt o persoană care are de obicei o imagine pozitivă despre viaţă şi simte că lucrurile se vor sfârşi cu bine. Pot să găsesc cu uşurinţă ceva care să-mi trezească entuziasmul şi găsesc întotdeauna ceva de făcut. Îmi place să fiu împreună cu alţii şi să îi ajut să fie fericiţi. Mă bucur să-mi împărtăşesc starea mea bună cu cei din jur. Nu mă simt întotdeauna grozav dar încerc să nu arăt asta nimănui! Amân de multe ori să-mi rezolv problemele.

Y. Sunt o persoană cu sentimente puternice, cei mai mulţi oameni pot spune când nu-mi convine ceva. Pot fi precaut cu ceilalţi, dar sunt mult mai sensibil decât las să se vadă. Vreau să ştiu pe cine mă pot baza şi prefer să-mi definesc clar relaţiile cu ceilalţi. Când sunt supărat aş vrea ca cei din jur să–mi răspundă şi să fie alături mine. Ştiu care sunt regulile şi nu-mi place ca oamenii să-mi spună ce să fac. Vreau să hotărăsc eu însumi.

Z. Tind să fiu logic şi mă stăpânesc bine – dar nu mă simt în largul meu să am de-a face cu sentimente şi emoţii. Sunt eficient - chiar perfecţionist - şi prefer să lucrez singur. Când sunt probleme sau conflicte personale, încerc să nu mă implic emoţional în acea situaţie. Unii spun că sunt prea rece şi detaşat, dar nu vreau ca emoţiile să mă distragă de la ce este cu adevărat important pentru mine. De obicei nu-mi manifest reacţiile chiar dacă ceilalţi insistă.


Punând împreună cele două litere pe care le-aţi selectat, se formează un cod alcătuit din 2 cifre. De exemplu, aţi ales paragraful C din Grupul I şi paragraful Y din Grupul II. S-a format codul CY.

Pentru a afla cărui tip de personalitate aparţii, verifică unde corespunde codul ales de tine şi citeşte indicaţiile din tabel:

Simbol Tipul Numele tipului şi caracteristici de bază

AX 7 Generalist: Spontan, împlinit, impulsiv
AY 8 Şeful: Încrezător în sine, hotărât, dominator
AZ 3 Competitiv: Ambiţios, conştient de imaginea sa
BX 9 Mediator: Receptiv, convingător, automulţumit
BY 4 Artist: Intuitiv, estet, egocentric
BZ 5 Observator: Perceptiv, inventiv, detaşat
CX 2 Altruist: Generos, grijuliu, posesiv
CY 6 Devotat: Atrăgător, responsabil, defensiv
CZ 1 Perfecţionist: Raţional, principial, controlat

Prezentarea detailată a celor nouă tipuri de personalitate aşa cum le prezintă Eneagrama, ne oferă incitante surprize despre noi înşine. Dar descrierile de mai jos nu reprezintă întregul spectru al unui tip de personalitate, ele sunt numai câteva puncte de reper care să vă trezească la maxim curiozitatea.

Vindecarea emotionala

· 0 comentarii

Vera nu-si mai vorbeste de rau fostul iubit. Iar cand se intalnesc pe strada isi zambesc si se opresc pentru o discutie de cateva minute. Toate bune si frumoase? Nu chiar, din moment ce atunci cand se cearta cu noul iubit, Vera i se adreseaza fara sa vrea cu numele ex-ului.
Povestea cu fostul s-a incheiat abrupt acum opt ani, dupa sase ani de relatie. “A fost un soc. Nu mi-a venit sa cred ca s-a terminat totul si ca Mihai se casatoreste peste noapte cu altcineva… Am suferit mult, nu mai mancam, nu mai dormeam, atunci am inceput sa slabesc. Intr-o luna jumatate am slabit 9 kilograme. Eram si inainte slabuta, acum sunt aproape stravezie.”
Vera si-a revenit sufleteste dupa doi ani. A inceput a doua facultate, a inceput alta relatie. Dar nu a reusit sa mai puna macar un kilogram pe ea. Tensiunile din cuplul actual au facut-o sa vina la terapie. Dupa un timp a inteles ca rana pe care i-a lasat-o despartirea de Mihai nu s-a vindecat. Iar relatia nerezolvata cu el continua si acum sa-i influenteze felul in care priveste barbatul, cuplul prezent, iubirea.


Trecutul…
Psihologii stiu ca nimeni nu ne poate face sa simtim ceva anume. Ceea ce simtim este de fapt alegerea noastra.
Daca te hotarasti sa continui o relatie in care traiesti stari de nefericire si teama e important sa se intrebi de ce nu alegi sa fii fericit(a). Pentru ca fericirea, implinirea, reprezinta o alegere. Este o optiune de viata. Si odata cu ea ne asumam si responsabilitatea de a renunta la schemele de gandire si la atitudinile prin care ne autosabotam.
De unde stim daca avem asemenea scheme? O familie destramata sau parinti care nu ne-au oferit afectiunea, protectia sau incurajarile de care aveam nevoie sunt cauzele cele mai frecvente. Insa orice situatie traumatizanta din perioada in care ne-am format personalitatea are un impact profund asupra stimei de sine si a felului cum relationam la maturitate.
Pentru noi femeile, genul de barbat pe care il alegem reflecta intotdeauna ce fel de relatie am avut cu tatal nostru. A fost un parinte care ne frustra de iubire, ne domina, se purta cu violenta? Exista mari riscuri sa formam un cuplu in care nu avem parte de iubire impartasita si respect. Suntem fie victima care suporta abuzurile emotionale si fizice, fie femeia dura care comanda in relatie pentru a se simti in felul acesta puternica.


Emotiile negative – o scurtatura spre boala
Patternurile autodistructive sunt cu atat mai periculoase cu cat adesea nici nu stim ca exista. Felul in care am inregistrat in suflet un eveniment, filtrul subiectiv pe care l-am avut cand ne-am confruntat cu o situatie stresanta ne-a amplificat trairile negative.
Urmarea? Subconstientul, dornic sa ne apere de suferinta, a incropit in regim de urgenta o strategie de aparare. Pentru unele femei aceasta tactica de protectie inseamna sa nu mai acorde incredere barbatului, sa il trateze cu raceala. Pentru altele poate inseamna covingerea ca trebuie sa faca in permanenta eforturi si chiar “sacrificii” pentru a merita dragostea barbatului.
Asemenea convingeri subconstiente devin comportamente, alegeri, destine. Intai ne blocheaza respectul de sine si sansa implinirii in relatia de cuplu. Iar in timp risca sa declanseze dezechilibre fizice sau chiar boli. Este ceea ce medicii numesc “somatizare”. Psihicul nu mai rezista la tensiune, nemultumire, suferinta si rabufneste in ulcer, afectiuni cardiace, chisturi ovariene sau cancer.


Invitatie la vindecare
Minte sanatoasa in corp sanatos? Este adevarat. Suflet sanatos pentru relatii sanatoase si fericite? Este la fel de adevarat. Primul pas presupune sa privim lucid – cum ne purtam de obicei cand ne indragostim, cand apar primele tensiuni in cuplu? Daca identificam aceleasi greseli in relatiile noastre inseamna ca ranile emotionale ale trecutului inca lucreaza. Cat timp? Nu stiu, dar depinde numai de noi sa le vindecam.
Vrei sa stergi urmele trecutului si sa devii stapana prezentului tau, sa iti oferi sansa de a-ti cladi o relatia implinita? Workshopul Relatii fericite iti vine in intampinare cu tema Vindecarea emotionala. Patru ore de terapie intensiva, tehnici psihologice si exercitii care te scot de sub puterea strategiilor interioare autodistructive. Patru ore de “reprogramare” binefacatoare a convingerilor despre propria persoana si despre relatia ta de iubire. Detalii in curand

Sfatul psihologului

Sunt psiholog/ psihoterapeut Gabriela Marin. Ai o problema relationala? Vrei sa gasesti o solutie framantarilor tale? Simti ca trebuie sa vorbesti cu cineva?
Programari la tel 0743 351 579

Workshop - Ce-ti doresti in 2010

Empower Live -Eneagrama la British

Despre Relatii Fericite

Un loc de discutii si solutii. Ce imi doresc? Sa descalcim impreuna lumea atat de complexa a relatiilor. Sa aducem speranta si bucurie in sufletul celor care ne citesc. Pentru ca fericirea se invata. Cum? Pas cu pas...articol cu articol...

Despre mine

Ma numesc Gabriela Marin. Sunt psihoterapeut cu formare in terapia cognitiv comportamentala, hipnoza ericksoniana si terapii scurte, trainer de Eneagrama, life-coach. Am inteles ca dezvoltarea personala este indispensabila celor care vor sa-si atinga potentialul maxim si sa fie fericiti. Deci...suntem siliti sa evoluam!

Workshop

Workshopul de Relatii fericite. Primul Curs practic pentru femeile care-si doresc sa traiasca fericite pana la adanci batraneti.