Andrew Barnes despre Vindecare, Sexualitate si Relatii

miercuri, octombrie 15, 2014 · 0 comentarii


Sunt incantata sa ii pot adresa cateva intrebari lui Andrew. Un om care te incanta spontan. Este vesel, debordeaza de o energie molipsitoare si ai senzatia din prima clipa ca te accepta asa cum esti. Pot spune ca mesajul lui de pe Skype i se potriveste de minune: Being with what it is.
Cand l-am intampinat prima data la aeroport, m-a surprins nonconformismul lui, rucsacul sau imens si sandalele pe care le purta. Era februarie si zapada cat casa in Bucuresti. Nicio urma de ingrijorare pe fata lui. Se uita senin si vesel ca un copil care nu a avut parte de iarna in insorita Australie. Stiam ca merge din tara in tara, fara sa treaca pe acasa. De fapt casa lui a devenit locul in care se gaseste. Iata asadar, cate ceva despre cum vede lumea acest calator spiritual.

Andrew, ce ii atrage pe oameni la cursurile tale?

Multi vor sa exploreze forme mai complexe ale sexualitatii, ale relatiei de cuplu si spiritualitatii. Si vor sa invete cum sa combine aceste aspecte ale propriei vieti. Multi oameni fac sex, pentru ca nu stiu sa faca dragoste. Multi oameni isi doresc mai mult de la relatiile lor erotice si in general de la relatia de cuplu, dar nu stiu cum sa obtina acel ceva.
Vor sa creeze o legatura spirituala, dar ce inseamna asta la modul practic, in viata de zi cu zi? Cursurile mele vin in sprijinul oamenilor care vor sa aduca laolalta sexualitatea cu relatiile de iubire si spiritualitatea. In felul acesta incepem sa folosim relatiile profunde si sexualitatea drept rampa de accesare a nivelelor inalte ale constiintei, dar si pentru a crea o legatura profund spirituala cu noi insine, cu altii si cu viata in general.

Simti ca ai o misiune in aceasta lume?

A fost o vreme cand am crezut asta si eram foarte, foarte hotarat si concentrat asupra a ceea ce numeam eu misiune. In ultimii cativa ani m-am detasat incet, dar sigur de aceasta idee, inlocuind-o cu o stare de abandon neconditionat si o acceptare neconditionata, deorece ma simt ghidat intuitiv sa merg intr-o anumita directie.
Sunt o fiinta alcatuita din energie vie, o faptura spirituala, sexuala, umana, numeste-o cum vrei. Viata nu trebuie separata, feliata si asezata in cutii. Nu mai fac diferenta intre munca si joaca. Aceasta este viata, chiar acum. De ce sa-i pun o eticheta? Tot ce conteaza este incotro sunt ghidat in acest moment. Iar daca ceva porneste intr-o directie anume, e existenta insasi si asta este misiunea mea sa fiu cu totul prezent in propria existenta.

Ce mesaj transmite munca ta?

De incurajare pentru oameni sa aduca impreuna propria sexualitate cu spiritualitatea in aceasta experienta vie, traita in viata de zi cu zi. Caci nu e doar posibila, ci chiar foarte necesara. Multi urmeaza cursuri de dezvoltare personala, studiaza carti despre expansiunea constiintei, merg in tabere unde practica si apoi se intorc la cotidianul in care fac ce au facut mereu. Iar apoi ne miram de ce simtim ca nu traim cu adevarat.
Pentru mine nu exista momente oarecare, fiecare moment contine semintele binecuvantarii, fiecare moment este o posibilitate de trezire si fiecare experienta poate fi o realitate extraordinara.

Cam cati oameni participa la un seminar de-al tau?

Am avut aproximativ intre 50 si 60 de oameni la workshop-uri, am avut circa 130 de participanti la seminarii si poate ca grupul cel mai mic a fost de 4 persoane la un curs. Pentru mine numarul nu conteaza. Daca intuitia imi spune sa tin cursul, atunci tin cursul si nu conteaza cati oameni sunt.
Pentru ca de obicei toti ne unim pentru un motiv anume. De obicei oamenii care sunt acolo fie ca sunt 4 sau 100, nu conteaza. Exista ceva in acel grup, in dinamica acelui grup care trebuie sa iasa la suprafata. Asa ca am incredere sa descopar care acel ceva.

Care sunt cele mai raspandite probleme legate de sexualitate in lume? Ce ai vazut in calatoriile tale?

Se pare ca exista multa vinovatie si multa rusine in ceea ce priveste sexualitatea. Oriunde ma duc in lume se pare ca exista aceasta problema majora. Ni s-a zis de atat de mult timp ca e ceva in neregula cu noi, ca e ceva in neregula cu corpurile noastre, cu organele noastre genitale, cu faptul de a avea dorinta.
Asa ca oamenii pot incepe sa invete sa-si vindece vinovatia si rusinea adanc inradacinate pe care le au despre ceva atat de fundamental precum energia sexuala. Iar atunci ceva se transforma in corpul lor, pot incepe sa se deschida spre acest nivel profund al experientei si pot incepe sa-si exploreze energia erotica ca un combustibil de a trai in viata de zi cu zi.

Ce ai gasit diferit in Romania fata de alte tari?

Este pentru prima data cand ma aflu in Romania si sunt aici doar pentru cateva zile. Am observat ca exista o istorie traumatica si anumite conditionari religioase foarte puternice, precum si conditionarea vechiului regim comunist. Dar experienta mea de pana acum mi-a aratat ca oamenii de aici sunt foarte deschisi sufleteste. In acelasi timp ei se confrunta cu frici, cu tensiuni, cu traume inca nerezolvate in trupurile lor.
De aceea am spus ca as vrea sa ma pot intoarce in Romania pentru a vorbi despre “body de-armouring” (despre deblocarea energiilor). De ce? Pentru ca un corp deblocat permite oamenilor sa-si elimine sabloanele din trup.
Aceste sabloane sunt o combinatie de probleme nerezolvate si tensiuni fizice, sunt lucrurile care ne tin legati de trecut. Poate ca se intampla ceva in viata ta si creezi o tensiune care apare in trup. O poti cara dupa tine timp de 20 de ani. Poate fi in umeri, in spate… Oamenii fac asta: sa care toata viata tensiuni. In esenta tensiunea este ca o ancora legata de trecut.

Vorbesti despre lucruri foarte intime in seminariile tale. Cum este posibil ca oamenii sa se deschida fata de aceste subiecte, fiind in grup?

In grupurile de lucru exploram puterea daruirii. Doar pentru ca eu sunt liantul care faciliteaza si am mai multa experienta decat majoritatea oamenilor din acel grup, nu inseamna ca am putere asupra lor sau ca sunt mai bun ca ei. Suntem egali. Stiu ca oricine vine la aceste intalniri ma poate invata ca viata este mai mult decat ii pot invata eu. Asa cum ii pot sprijini eu sa se trezeasca, asa pot si ei sa ma ajute sa ma trezesc.
Asa ca din acest punct de vedere putem sa distribuim puterea si din aceasta perspectiva oamenii au dreptul si sunt onorati si respectati daca vor sa spuna “da” la orice are loc si sa spuna “nu” la orice vor sa spuna “nu”. Asa ca aceasta este foarte important, sunt lucruri esentiale pentru grupurile mele. Pentru ca avem astfel de asigurari de la inceput, majoritatea oamenilor se pot relaxa si se pot simti in siguranta. Limitele de experimentare ale fiecaruia sunt diferite dar sunt acceptate. Cursul este facut astfel incat fiecare sa isi poata explora limitele. Si nu este nici o judecata. Fiecare suntem unde suntem si asta e foarte in regula.

Andrew Barnes in Romania

In aceasta perioada Andrew Barnes va sustine in Bucuresti doua seminarii de exceptie: in 25-26 octombrie va sustine seminarul Adevarul despre Dragoste si Relatii si intre 30 octombrie-2 noiembrie, seminarul Body De-armouring. Cititi detalii despre evenimente si inscrieti-va, locurile sunt limitate.

Sfatul psihologului

Sunt psiholog/ psihoterapeut Gabriela Marin. Ai o problema relationala? Vrei sa gasesti o solutie framantarilor tale? Simti ca trebuie sa vorbesti cu cineva?
Programari la tel 0743 351 579

Workshop - Ce-ti doresti in 2010

Empower Live -Eneagrama la British

Despre Relatii Fericite

Un loc de discutii si solutii. Ce imi doresc? Sa descalcim impreuna lumea atat de complexa a relatiilor. Sa aducem speranta si bucurie in sufletul celor care ne citesc. Pentru ca fericirea se invata. Cum? Pas cu pas...articol cu articol...

Despre mine

Ma numesc Gabriela Marin. Sunt psihoterapeut cu formare in terapia cognitiv comportamentala, hipnoza ericksoniana si terapii scurte, trainer de Eneagrama, life-coach. Am inteles ca dezvoltarea personala este indispensabila celor care vor sa-si atinga potentialul maxim si sa fie fericiti. Deci...suntem siliti sa evoluam!

Workshop

Workshopul de Relatii fericite. Primul Curs practic pentru femeile care-si doresc sa traiasca fericite pana la adanci batraneti.