CUM APARE HOMOSEXUALITATEA: SINTEZA INFORMAŢIILOR LA ZI

Jeffrey Satinover, Doctor în Medicină

Este un lucru dificil de explicat felul în care interacţionează între ele genele, mediul şi alte influenţe, sau măsura în care un anumit factor poate "influenţa" o finalitate, însă fără să o cauzeze, şi felul în care intervine şi credinţa omului. Scenariul de mai jos este prescurtat şi ipotetic, dar se bazează pe viaţa unor persoane reale, ilustrând felul în care diverşi factori influenţează comportamentul.
De menţionat că scenariul de mai jos este doar unul dintre modurile de dezvoltare care pot conduce la homosexualitate, fiind însă un scenariu comun. În realitate, "drumul" fiecărui om către exprimarea sexuală este individual, având în comun cu alţii anumite porţiuni ale acestui drum.

(1) Scenariul nostru începe la naştere. Băiatul (de exemplu) care poate ajunge într-o zi să se lupte cu homosexualitatea se naşte cu anumite caracteristici care sunt oarecum mai comune la homosexuali decât la ansamblul populaţiei. Unele dintre aceste trăsături pot fi moştenite (genetice), în timp ce altele pot fi cauzate de "mediul intrauterin" (hormoni). Aceasta înseamnă că un tânăr fără aceste trăsături va avea mai puţine şanse să devină homosexual, comparativ cu cineva care le are.
Care sunt aceste trăsături? Dacă am putea să le identificăm cu precizie, multe dintre ele ar apărea ca "daruri" şi nu ca "probleme". De pildă, o fire sensibilă, o înclinaţie foarte creativă, un anumit simţ estetic. Unele dintre ele, cum este o sensibilitate sporită, poate fi legată - sau poate fi chiar - o caracteristică fiziologică generatoare de probleme, aşa cum ar fi o reacţie de angoasă peste medie la un anumit stimul.
Nimeni nu ştie cu precizie care sunt aceste caracteristici moştenibile; în prezent avem numai supoziţii. Dacă am putea studia homosexualitatea într-o manieră corespunzătoare (neinfluenţaţi de agendele politice) am putea clarifica aceşti factori - aşa cum facem în domenii mai puţin "sensibile". În orice caz, în mod clar nu există nici o dovadă că homosexualitatea comportamentală este moştenită.

2) De la o vârstă timpurie, anumite caracteristici posibil moştenite îl fac pe băiat să fie "diferit". El este timid şi nu se simte în largul lui alături ce tovarăşii lui "duri". Poate este mai interesat de artă sau literatură - asta pur şi simplu pentru că este isteţ. Însă când mai târziu se va gândi la copilăria lui, i se va părea dificil să separe care anume dintre aceste diferenţe comportamentale provin dintr-un temperament moştenit şi care provin din următorul factor, şi anume:

(3) Din varii motive, el înregistrează o "nepotrivire" nefericită între ce avea nevoie şi îşi dorea şi ceea ce i-a oferit tatăl lui. Poate majoritatea vor fi de acord că tatăl său era o fire rece şi distantă: poate că nevoile sale erau atât de unice, încât tatăl său, o fire obişnuită, nu a ştiut să găsească drumul către inima fiului său. Sau poate că tatălui său chiar nu i-a plăcut sensibilitatea fiului. În orice caz, absenta unei legături apropiate, calde şi pozitive cu tatăl său îl va face pe băiat să se retragă într-o anumită dezamăgire, o "detaşare defensivă" în scopul de a se proteja pe sine.
Din păcate, această distanţare de tatăl său şi de modelul "masculin" de care avea nevoie îl face şi mai puţin capabil să se relaţioneze cu colegii săi. Putem asemăna această situaţie cu băiatul căruia îi moare tatăl cel iubitor, dar care este mai puţin vulnerabil la o viitoare homosexualitate. Explicaţia diferenţei constă în faptul că la băiatul pre-homosexual de vină este nu absenta tatălui - literal sau psihologic - ci o apărare psihologică faţă de un tată în mod contant dezamăgitor. De fapt, un tânăr care nu-şi construieşte această apărare (datorită unei terapii timpurii, pentru că există o altă figură masculină în viaţa sa, sau datorită temperamentului) e mult mai puţin probabil să devină homosexual.
O dinamică complementară legată de mama băiatului are şi ea şanse să joace un anumit rol. Întrucât oamenii au tendinţa să se căsătorească cu parteneri cu "nevroze omoloage", e posibil ca băiatul să se vadă implicat într-o relaţie problematică cu ambii părinţi.
Indiferent de motiv, când la maturitate băiatul ajuns homosexual acum îşi aminteşte de copilărie, va afirma: "De la început eram diferit. Niciodată nu m-am simţit bine împreună cu băieţii de vârsta mea, fiind în largul meu în preajma fetelor." Asemenea amintiri îl vor face mai târziu să-şi considere homosexualitatea atât de convingătoare, ca şi cum aceasta era "preprogramată" de la început.

(4) Deşi s-a detaşat "defensiv" de tatăl său, băiatul încă tânjeşte în inima lui după căldură, dragoste şi după o îmbrăţişare din partea tatălui - lucruri pe nu le-a avut sau nu le-a putut avea. La început, el dezvoltă un ataşament intens, non-sexual faţă de băieţii mai mari pe care îi admiră - trăind într-un fel, de la distantă, aceeaşi experienţă a dorinţei şi lipsei. Odată cu pubertatea apar şi impulsurile sexuale - care în special la băieţi se pot lega de orice obiect - şi se combină cu o deja intensă nevoie de intimitate şi căldură masculină. Băiatul începe să aibă accese homosexuale. Ulterior îşi va aminti: "Primele mele impulsuri sexuale erau îndreptate nu către fete, ci către băieţi. Fetele nu mă interesau deloc."
Intervenţia psihoterapeutică în acest moment sau mai devreme poate avea succes în a preveni formarea unei homosexualităţi ulterioare. Această intervenţie urmăreşte pe de-o parte ajutarea băiatului să-şi schimbe modelele de dezvoltare efeminate (derivate din "refuzul" de a se identifica cu tatăl cel respins), pe de altă parte - mai important - urmăreşte să-l înveţe pe tatăl său - dacă va învăţa - cum să se implice mai mult în relaţia cu fiul său.

(5) Pe măsură ce se maturizează (în special în societatea noastră, unde experienţele sexuale extra-conjugale sunt lăudate şi chiar încurajate) tânărul - acum adolescent - începe să se implice în activităţi homosexuale. Sau, alternativ, nevoia sa de apropiere cu cineva de acelaşi sex poate fi exploatată de un băiat/bărbat mai în vârstă, care a fost interesat de el sexual încă de când era copil. (De menţionat studiile care indică o incidenţă ridicată a abuzurilor sexuale în copilăria bărbaţilor homosexuali.) Sau, din contră, el poate evita aceste activităţi, din teamă sau ruşine, în ciuda atracţiei către aşa ceva. În orice caz, dorinţele sale, acum sexualizate, nu pot fi negate, indiferent de cât de mult li se opune el. Ar fi incorect din partea noastră să considerăm, în acest punct, că aceste dorinţe sunt o simplă chestiune de "alegere".
Într-adevăr, el îşi aminteşte că a petrecut luni şi ani de zile încercând să nege existenta lor sau să li se opună fără succes. Ne putem imagina uşor cât de supărat va fi el mai târziu - pe bună dreptate - când cineva voit sau involuntar îl va acuza că "a ales" să fie homosexual. Când va căuta ajutor, va auzi unul dintre cele două mesaje, ambele speriindu-l: "Homosexualii sunt răi şi tu eşti rău pentru că ai ales să fii homosexual. Nu e locul tău aici; vei ajunge în Iad;" sau "Homosexualitatea este înnăscută şi nu se poate schimba. Aşa te-ai născut. Lasă baltă gândul că te vei căsători, vei avea copii şi te vei aşeza la casa ta. Dumnezeu te-a făcut aşa şi te-a predestinat pentru o viaţă de homosexual. Caută să te obişnuieşti cu asta."

(6) La un moment dat, el cedează în fata profundei sale nevoi de dragoste şi începe să se implice voluntar în experienţe homosexuale. Poate spre oroarea sa, el va constata că aceste dorinţe vechi, adânci şi dureroase sunt temporar - sau pentru prima dată - uşurate.
Deşi poate resimţi şi un conflict intens, el nu poate tăgădui că uşurarea este imensă. Această senzaţie temporară de confort este atât de profundă - depăşind cu mult simpla plăcere sexuală pe care oricine o resimte şi într-o situaţie mai puţin încărcată - încât experienţa este repetată. Oricât de mult se opune el, el se simte mânat să repete experienţa. Şi cu cât o face mai des, cu atât aceasta se înrădăcinează mai mult şi el o va repeta din nou, chiar dacă deseori cu un feedback emoţional tot mai mic.

(7) De asemenea, el va descoperi, la fel ca oricine altcineva, că orgasmul sexual este un puternic mijloc de eliberare a stresului de orice fel. Angajându-se în activităţi homosexuale, el deja a trecut una dintre cele mai critice şi puternice graniţe ale tabu-ului sexual. Este uşor de acum să depăşească şi alte graniţe oarecum tabu, în special tabu-ul mai puţin sever legat de promiscuitate. Activitatea sexuală devine curând principalul factor de organizare în viaţa sa, el dobândind încetul cu încetul deprinderea de a apela la aceste experienţe în mod regulat - nu doar din cauza nevoii sale după iubire părintească, ci ca o eliberare de orice tensiune.

(8) În timp, viaţa sa devine tot mai stresantă. O cauză este, aşa cum afirmă activiştii homosexuali, lipsa de înţelegere sau chiar ostilitatea din partea celorlalţi. Singurii care par să-l înţeleagă cu adevărat sunt alţi homosexuali, astfel formându-se cu aceştia un şi mai puternic sentiment de "comunitate". Nu este însă adevărat, cum pretind activiştii homosexuali, că acestea sunt singurele sau cele mai mari solicitări (stresuri). Mare parte din nelinişte este cauzată pur şi simplu de stilul de viaţă - de pildă, consecinţele medicale, SIDA fiind una dintre acestea (dacă nu cea mai gravă). El trăieşte de asemenea cu vina şi ruşinea pe care în mod inevitabil le resimte din cauza comportamentului său imoral şi promiscuu şi pentru că ştie că nu se poate raporta efectiv la celălalt sex, neputând avea o familie adevărată (un handicap psihologic care nu poate fi compensat de campanile homosexualilor pentru căsătorie, adopţie şi drepturi de moştenire).
Oricât de mult încearcă activiştii homosexuali să-i prezinte ca normale aceste tipare comportamentale şi pierderile generate de acestea, şi indiferent de cât de indicată ar fi ascunderea lor de publicul larg, din motive politice, dacă el nu rezolvă marile lacune emoţionale din viaţa sa, el nu se va putea privi pe sine cu sinceritate şi nici nu se va putea simţi satisfăcut.
Nimeni, nici măcar cel mai rău şi mai adevărat "homofob", nu va putea fi aşa de aspru cu el cum este el însuşi. Mai mult, mesajele de auto-condamnare cu care se luptă el zi de zi sunt întărite de fapt de o înţelegere auto-ironică a stilului său de viaţă homosexual. Activiştii din jurul lui vor continua să-i spună că toate acestea sunt provocate de "homofobia" tacită a celor din jur, dar el ştie că nu este aşa.
Stresul de a fi homosexual conduce la un comportament homosexual mai mare, nu mai mic. Acest principiu, surprinzător pentru omul de rând (cel puţin pentru acel om care nu este implicat în nici un pattern, de nici un fel) este tipic pentru ciclul de comportament auto-distructiv - viciat sau de dependentă; vina, ruşinea şi auto-condamnarea nu fac decât să sporească toate acestea. Nu este deci surprinzător că oamenii recurg la o atitudine de negare pentru a scăpa de aceste sentimente, iar el face la fel. El îşi va spune: "Nu există nici o problemă şi deci nu am de ce să mă simt aşa prost."

(9) După ce se luptă cu această vină şi ruşine ani de zile, băiatul acum adult ajunge să creadă - lucru de înţeles - şi, din cauza negării, are nevoie să creadă, că "nu pot să mă schimb pentru că starea mea este de neschimbat." Dacă măcar o clipă ar gândi altfel, imediat ar apărea întrebarea "Atunci de ce...?", readucând cu sine toată acea ruşine şi vină.
Astfel, până băiatul devine bărbat, el şi-a compus în minte această poveste: "Întotdeauna am fost diferit; mereu unul din afară. Am avut atracţii faţă de băieţi de când mă ştiu. Prima oară m-am îndrăgostit de un băiat, nu de o faţă. Nu mă interesează persoanele de celălalt sex. A, am încercat - cu disperare. Dar experienţele mele sexuale cu fete au fost anoste. Însă prima oară când am avut o relaţie homosexual, m-am simţit bine. Mi se pare evident că homosexualitatea este genetică. Am încercat să mă schimb - numai Dumnezeu ştie cât de mult am încercat - dar nu am putut. Asta pentru că aşa ceva nu se poate schimba. În cele din urmă, am încetat să mă mai lupt şi m-am acceptat aşa cum sunt."

10) Atitudinile sociale faţă de homosexualitate vor juca şi ele un rol, făcându-l pe om să adopte, mai mult sau mai puţin, o perspectivă a "înnăscutului şi de neschimbat. Este evident că un punct de vedere intens mediatizat, care prezintă homosexualitatea ca pe ceva normal, va spori probabilitatea ca el să adopte această poziţie şi încă de tânăr. E însă mai puţin evident - decurge din ce am discutat mai sus - că o atitudine de ridiculizare, respingere şi acuzare din partea celor din jur îl va face să adopte aceeaşi poziţie.

(11) Dacă nu renunţă la dorinţa de a avea o familie, bărbatul poate continua să se lupte cu "a doua sa natură". În funcţie de cei pe care-i întâlneşte, el poate rămâne blocat între condamnarea societăţii şi propaganda homosexuală, atât în instituţiile seculare, cât şi în cele religioase. Mesajul cel mai important de care are el nevoie este că "vindecarea este posibilă."

(12) Dacă începe să meargă pe calea către vindecarea, va constata că acest drum este lung şi dificil - însă extraordinar de recompensator. Drumul către refacerea deplină a heterosexualitătii durează mai mult decât media de viaţă a căsniciilor americane - aceasta indică cât de defectuoase sunt toate relaţiile din ziua de azi.

Din terapia medicală el va ajunge să înţeleagă adevărata natură a dorinţelor sale, că acestea nu se referă exact la sex, şi că el nu este definit de apetitul său sexual. În acest cadru, el va învăţa foarte probabil cum să se raporteze la alţi bărbaţi pentru o tovărăşie şi intimitate masculină autentică, nesexualizată; va învăţa cum să se raporteze corect la o femeie, ca prietenă, iubită, tovarăşă de viaţă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, mamă a copiilor săi.
Desigur, vechile răni nu vor dispărea ca prin farmec. În viitor, în momente de solicitare intensă, vechile căi de scăpare îi vor face cu ochiul. A afirma însă că aceasta este o dovadă că el este tot un homosexual şi că nu s-a schimbat este o minciună. Pe măsură ce el trăieşte o viaţă nouă, de sinceritate, şi cultivă o intimitate autentică cu o femeie, noile tipare vor deveni tot mai puternice iar cele vechi, gravate în sinapsele lui cerebrale, se vor atenua.
În timp, ştiind că ele au puţine de-a face cu sexul, el va ajunge să abordeze şi să cunoască corect impulsurile vechilor porniri. Acestea vor fi pentru el ca ameninţările de furtună, un semnal că ceva nu este în ordine în familia lui, că se activează un vechi tipar de dorinţă şi respingere. Va învăţa că până nu îşi pune în ordine situaţia casnică, aceste recidive nu se vor reduce. În relaţiile sale cu alţii - ca prieten, soţ, coleg - va beneficia acum de un dar special. Ce a fost cândva un blestem, acum este o binecuvântare, pentru el şi pentru alţii.

Sursa: www.narth.org