Sexualitatea la romani

vineri, februarie 18, 2011 · 0 comentarii



Deşi ocupă un loc fruntaş în Europa la frecvenţa partidelor de sex, românii sunt nemulţumiţi de viaţa lor sexuală


Un român susţine că face sex în medie de 12 ori pe lună, potrivit unui studiu al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România, în vreme ce occidentalii fac amor de opt ori pe lună. Deşi sunt campioni la amor, românii sunt nemulţumiţi de viaţa lor sexuală, în special femeile, arată un studiu Pfizer.

Potrivit cercetării, 58% dintre bărbaţi şi 64% dintre femei sunt nemulţumite de viaţa lor sexuală.

Studiul realizat de Pfizer, în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est (România, Republica Cehă, Ungaria, Israel, Polonia, Rusia, Slovacia, Turcia şi Ucraina), pe un eşantion de 3.780 de persoane, arată că satisfacţia sexuală se traduce prin efecte imediate precum: o viaţă sexuală mai bună, relaţii de mai bună calitate, dar şi o atitudine pozitivă asupra vieţii. Studiul arată că o viaţă sexuală bună echivalează cu o mai bună percepţie asupra vieţii.


Ce inseamna satisfactia sexuala
Mai mult, o fermitate îmbunătăţită a erecţiei determină, în mod direct, creşterea satisfacţiei din punctul de vedere al performanţelor sexuale. Potrivit cercetării "Sănătatea sexuală şi starea de bine", bărbaţii cu o erecţie "sub-optimală" (gradul 3 pe Scala Fermităţii Erecţiei, reprezentând erecţiile suficient de ferme pentru realizarea penetrării, dar nu complet ferme) sunt mai puţin satisfăcuţi de viaţa lor sexuală, dar şi de experienţele lor sexuale. Mai mult, ei nu văd viaţa în roz precum competitorii lor masculini care deţin gradul 4 pe Scala Fermităţii Erecţiei, gradul 4 reprezentând fermitatea maximă.Rezultatele cercetării indică şi că actul sexual este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, deşi doar 50% dintre ei sunt mulţumiţi de viaţa lor amoroasă.Cine se iubeşte des este mai optimistÎn topul celor nouă ţări incluse în studiu, România ocupă locul fruntaş la capitolul frecvenţa actelor sexuale înregistrate în ultima lună. Potrivit cercetării, bărbaţii români se laudă cu 12,4 contacte sexuale în ultima lună, în timp ce slovacii, cehii, israelienii şi turcii au mai puţin de 10. Şi pentru românce frecvenţa partidelor de amor este ridicată, ele situându-se pe locul al doilea, după vecinele din Rusia. Dacă rusoaicele fac de 12,7 ori amor lunar, conaţionalele au parte de 10,9 contacte.
Românii sunt codaşi în ce priveşte importanţa pe care o acordă sexului în viaţa lor, doar 60% dintre bărbaţi şi 46% dintre femei considerând că este foarte important pentru ei. Primul loc este ocupat de polonezi (76%), urmaţi de israelieni (75%), turci (71%), slovaci (67%), unguri (66%), ruşi (65%), ucraineni (63%) şi cehi (59%). Raportul se schimbă în cazul femeilor, turcoaicele considerând că actul sexual constituie o prioritate pentru viaţă (54%), urmate de israelience (50%), poloneze şi românce (46%).Sexul după 60 de aniCum văd sexul cei trecuţi de 60 de ani ? Depinde de naţie. Ungurii, de exemplu, cu 9,3 contacte sexuale lunar, spun că e foarte important pentru ei. La fel spun şi polonezii, cu 8,7 contacte pe lună, dar şi românii, cu 8,3. La femeile de peste 60 de ani, potrivit rezultatelor studiului, locul întâi este ocupat de rusoaice (cu 11,9 contacte în ultima lună), urmate de poloneze (7,8), slovace (6,5), cehoaice (6,7) şi românce (6,2). Cele mai puţin interesate de amor sunt femeile din Israel şi cele din Turcia, relevă cercetarea.


Medicii români specializaţi în medicina sexualităţii susţin că raportul este important pentru studiile care se fac la nivel naţional. "În România nu există un studiu amplu al sănătăţii sexuale şi implicit al disfuncţiei erectile", a declarat pentru Mediafax profesor Petrişor Geavlete, şef de clinică la Spitalul "Sfântul Ioan" din Bucureşti. "Este o problemă importantă de sănătate, având o prevalenţă între 10 şi 15% pe o paletă largă de vârstă, respectiv între 18 şi 80 de ani.
Studiul reprezintă un punct de referinţă întrucât disfuncţia erectilă reprezintă o problemă de sănătate la nivel naţional, ce poate trăda alte suferinţe mai grave, respectiv cele cardiace sau diabetul.

Disfuncţia erectilă apare în 90% din cazuri la bărbaţii fumători, care au deja boli cardiace, diabet, hipercolesterolemie şi obezitate", a mai spus profesorul Geavlete.


SINCERITATE

Despre erecţiel 60% dintre bărbaţi cred că un nivel sub-optimal al erecţiei (gradul 3 pe Scala Fermităţii Erecţiei) este o problemă minoră sau nu reprezintă deloc o problemăl O erecţie sub-optimală (gradul 3 pe Scala Fermităţii Erecţiei) se traduce prin diminuarea frecvenţei actelor sexualel Bărbaţii care nu sunt mulţumiţi de fermitatea erecţiei lor sunt mai reticenţi faţă de medicamentele care ar putea să le îmbunătăţească fermitatea erecţieil Doar ¼ dintre discuţiile legate de sănătatea sexuală şi funcţia erectilă sunt iniţiate de medici


Ce spun medicii români aflaţi la lansarea studiului

Mai mulţi medici români specializaţi în medicina sexualităţii care au participat la conferinţa de lansare a acestui studiu au susţinut că raportul este important pentru studiile care se fac la nivel naţional.Profesorul Petrişor Geavlete, şef de clinică la Spitalul "Sfântul Ioan" din Bucureşti, a subliniat faptul că problema privind sănătatea sexuală este foarte importantă, dar, din păcate, din cauza slabei educaţii a populaţiei, a reticenţei oamenilor şi a discreţiei medicilor, o problemă de mare importanţă este aproape ignorată.


"În România nu există un studiu amplu al sănătăţii sexuale şi implicit al disfuncţiei erectile. Aceasta este o problemă importantă de sănătate, având o prevalenţă între 10 şi 15% pe o paletă largă de vârstă, respectiv între 18 şi 80 de ani. Studiul lansat în premieră la Malaga reprezintă un punct de referinţă pentru ceea ce avem nevoie în viitor, întrucât disfuncţia erectilă reprezintă o problemă de sănătate la nivel naţional, iar o problemă de acest fel poate trăda alte suferinţe mult mai grave, respectiv cele cardiace sau diabetul. Este important de ştiu că disfuncţia erectilă apare 90% din cazuri la bărbaţii care fumează, care au deja boli cardiace, diabet, hipercolesterolemie şi obezitate", a precizat profesorul Geavlete.

La rândul lui, profesorul Coca Vasile, coordonatorul Departamentului de Medicina Sexualităţii de la Clinica de Endocrinologie din Cluj, a ţinut să precizeze că studul a fost făcut pe o populaţie selecţionată luând în calcul persoanele active seuxal.Potrivit profesorului Arik Shechter, din Israel, care a prezentat o parte a acestui studiu, raportul demonstrează faptul că nivelul de satisfacţie sexuală este un igredient vital pentru calitatea vieţii, un elixir al mulţumirii de sine al unei vieţi împlinite şi al modului cum ne raportăm în relaţiile cu cei din jur şi în relaţiile noastre în general.Studiul a fost realizat de compania Pfizer în România, Cehia, Ungaria, Polonia, Rusia, Slovacia, Ucraina, Israel şi Turcia, pe un eşantion reprezentantiv de 3.780 de persoane bărbaţi şi femei.

Dintre persoanele cuprinse în studiu, 402 au fost din România, ponderea de grupe de vârste fiind egală 201-201. Studiul şi-a propus să culeagă informaţii cu privire la atitudinea faţă de sănătatea sexuală în cele nouă ţări incluse în eşantion şi să crească gradul de înţelegere asupra importanţei sănătăţii sexuale pentru calitatea vieţii în general.

Aşa, o Poveste...

luni, februarie 14, 2011 · 0 comentarii

A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, a fost odată demult, într-o ţară mai îndepărtată sau mai apropiată un prinţ special care se numea Prinţul Fermecător.
Ca orice Prinţ minunat era foarte iubit de supuşii săi şi era dealtfel şi foarte ocupat cu treburile regatului. Zilele curgeau repede pentru Prinţ, prins între micile plăceri şi îndatoririle zilnice ale curţii.
Zilele se scurgeau încet, toate în aceeaşi direcţie. Prinţul era multumit cu viaţa lui, deşi simtea că îi lipseşte ceva, ceva ce nu putea să spună foarte clar ce este. Prinţul avea un palat cu foarte multe camere dar lui îi plăcea foarte mult să-şi petreacă timpul mai ales în două dintre ele.
Prima era Camera Cunoaşterii. În ea se găseau tot felul de informaţii valoroase şi în ea se afla şi o oglindă în care se vedea aşa cum era. Nu îi prea plăcea tot timpul ceea ce vedea, de multe ori chiar se împotrivea imaginilor deacolo, dar ştia că această cameră este foarte importantă pentru el, pentru că acolo afla foarte multe lucruri deştepte care îl ajutau să meargă mai departe şi să se înţeleagă pe sine.
Camera care îi plăcea acum cel mai mult şi-şi petrecea în ea cel mai mult timp era Camera Confortului. Îi era atăt de simplu să fie aici. Totul îi era la îndemână iar oglinzile numeroase din cameră îi arătau o imagine minunată şi strălucitoare. Aici chiar se simţea ca un Soare. Pernele erau atît de moi şi îmbietoare, muzica stelelor îi mângîia auzul. Şi totuşi, simţea cum îi amorţeşte sufletul. Alunga repede acest gând, prins de rutina acestei camere. Şi zilele se scurgeau la fel, când mai repede când mai încet, toate în aceeaşi direcţie.
În dimineaţa asta a avut un vis ciudat. Se făcea că în palatul său mai era încă o cameră. Camera Indigo. De fapt ştia de ea. O vizitase mai demult cu drag, până când un incident nefericit îl făcuse să renunţe la ea.
Marele Înţelept i-a apărut în vis şi-i i-a spus că e timpul să îndrăznească să pătrundă din nou în acea cameră, pentru că altfel acea cameră ar putea să se închidă pentru el pentru totdeauna. Şi că ar fi păcat....
Mii de amintiri duioase îi umplură sufletul. Îşi aminti orele de extaz petrecute acolo, picăturile de lumină ce îi scăldaseră de multe ori trupul, trăirile intense care l-au adus de multe ori în pragul beatitudinii, clipele de eternitate care încremeneau în orele amurgului. Un val de bucurie şi de dor sublim îi umplu sufletul. Şi îşi dori ca de data asta să reuşească...
Se apropie încet pe coridorul îngust. Atinse uşa... Ezită. Amintirile dureroase îi apărură. Cu mult timp în urmă, cănd mai intrase aici, un cîine mare şi negru îl rănise profund. Încă îi mai era teamă. Se gândi o secundă că poate fusese şi vina lui că nu facuse nici-un efort să îmblânzească dulăul. Alungă imediat găndul. Oricum el era Prinţul Fermecător, de ce ar fi trebuit el să îmblânzească acel câine? Se gândi să renunţe. În fond, e destul de mulţumit cu ceea ce are.
Dar îşi aminti... zborul, clipele de eternitate care încremeneau în amurgul zilei, orele de extaz nesfârşit în care sufletul îi era una cu întreg Universul. Nu mai trăise de mult aşa ceva. De asta îi era dor tare. Simţi că viaţa ar trebui să fie altceva decât o rutină călduţă. Simţi cum îi înfloreşte sufletul. Sângele îi curgea mai repede prin vine. Se hotărî.
Apăsă uşor clanţa. Uşa cedă sub presiunea lui. O imagine strălucitoare îi apăru în faţa ochilor. Totul era parcă mai minunat decăt fusese înainte. Se apropie cu sacralitate şi pătrunse plin de evlavie în Taina Tainelor.
De data aceasta se contopi total cu ea. Şi zborul începu. Vieţi trecute îi fulgerară într-o clipă prin faţa minţii, zeci de universuri îşi dezvăluiau acum taina în faţa lui. Era asemeni unui Creator, zbura într-un extaz nesfârşit, iar Marele Înţelept îşi revărsa necontenit Graţia asupra lui. Încă puţin, şi se avântă în Inima Lui Dumnezeu.
Plutea. Timpul era suspendat. Mintea i se oprise. Tăcere. Iubire. Eternitate. Lumină.
Îşi reveni apoi treptat la starea de conştiinţă obişnuită. Era fericit. FERICIT. Se uită în oglindă şi oglinda îi întoarse înapoi o lumină transparentă.
Acum Prinţul era oglinda însăşi. Sărută cu adoraţie Taina Tainelor şi-i mulţumi pentru această trăire esenţială.
Dădu să plece. Se întrebă dacă-i va mai iesi in cale şi acum câinele fioros. Răspunsul ţîşni din inima lui. Avea deplina convingere că acum este altceva.
Si chiar înainte să iasă din cameră văzu un caţeluş de pluş rătăcit într-un colţ. Surâse.
Prinţul era împlinit acum. Toate fricile lui dispăruseră. Îndrăznise să se apropie de Dumnezeu şi chiar să se topească în inima Lui. A reuşit să-şi depăşească inerţia şi a fost răsplătit. Simţi că a făcut marele pas.

Sfatul psihologului

Sunt psiholog/ psihoterapeut Gabriela Marin. Ai o problema relationala? Vrei sa gasesti o solutie framantarilor tale? Simti ca trebuie sa vorbesti cu cineva?
Programari la tel 0743 351 579

Workshop - Ce-ti doresti in 2010

Empower Live -Eneagrama la British

Despre Relatii Fericite

Un loc de discutii si solutii. Ce imi doresc? Sa descalcim impreuna lumea atat de complexa a relatiilor. Sa aducem speranta si bucurie in sufletul celor care ne citesc. Pentru ca fericirea se invata. Cum? Pas cu pas...articol cu articol...

Despre mine

Ma numesc Gabriela Marin. Sunt psihoterapeut cu formare in terapia cognitiv comportamentala, hipnoza ericksoniana si terapii scurte, trainer de Eneagrama, life-coach. Am inteles ca dezvoltarea personala este indispensabila celor care vor sa-si atinga potentialul maxim si sa fie fericiti. Deci...suntem siliti sa evoluam!

Workshop

Workshopul de Relatii fericite. Primul Curs practic pentru femeile care-si doresc sa traiasca fericite pana la adanci batraneti.